Un bărbat de 80 de ani s-a stins din viață, în urma unui incendiu

Joi noaptea a avut loc un incendiu puternic pe strada strada Constantin Brâncuși din municipiul Cluj-Napoca.

Conform ISU Cluj, trei autospeciale pentru stins incendii, o autoscară și un echipaj SMURD au intervenit în cursul nopții trecute pentru a stinge flăcările care au cuprins o casă de locuit, situată pe strada Constantin Brâncuși din municipiul Cluj-Napoca.

Alerta a fost dată în jurul orei 1.20, iar pompierii au găsit casa cuprinsă în totalitate de flăcări, respectiv interiorul casei și acoperișul acesteia. De asemenea, în interior a fost găsit corpul unui bărbat, în vârstă de cca 80 de ani, care prezenta traumatisme incompatibile cu viața, fără posibilitatea de a fi aplicate manevrele de resuscitare.

Intervenția pompierilor a fost îngreunată de cantitatea mare de deșeuri care era adunată înăuntrul casei și de faptul că din cauza improvizațiilor electrice nu s-a putut opri de la început alimentarea cu energie electrică.

Operațiunile de stingere și înlăturarea a efectelor negative ale incendiului au durat mai bine de 4 ore, iar ulterior o autospecială a rămas pentru supravegherea zonei, având în vedere că deșeurile angrenate în ardere prezentau riscul de a se reaprinde din cauza focarelor care au ars mocnit.

Casa, a fost distrusă în totalitate, iar intervenția pompierilor a împiedicat extinderea flăcărilor la imobilul alipit de aceasta.

Din primele cercetări se pare că incendiul a pornit de la improvizații ale instalației electrice.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: