Grigore Fati continuă la cârma comunei Apahida

Interviu oferit pentru apahida.ro

Ați câștigat un nou mandat, cum au fost alegerile?

În opinia mea alegerile au fost în primul rând corecte, sigur că mă așteptam la un rezultat mai bun, am avut și ceva surprize, în sensul că eu și colegii mei ne așteptam să câștigăm categoric la Sânnicoara și Dezmir și bănuiam că va fi un scor strâns la Apahida, care s-a și confirmat. Din păcate am avut infirmarea așteptărilor noastre în Sânnicora și Dezmir și așteptările ne-au fost confirmate la Pata, care la final a făcut și diferența. 

Ce mesaj le transmiteți alegătorilor?

Doresc să le mulțumesc tuturor participanților la vot și celor care m-au votat și celor care nu m-au votat, sigur că scorul strâns trebuie să fie și un semnal de avertizare, pentru mine și echipa mea și pentru cei din primărie, pentru că sunt multe de făcut, multe așteptări ale oamenilor și bănuiesc că cei care  nu m-au votat au așteptări neîmplinite. 

Ce mesaj le transmiteți competitorilor electorali?

Eu am transmis deja un mesaj, în dimineața alegerilor când am aflat rezultatul, îl transmit din nou, îi apreciez pe cei care au dus o competiție civilizată, corectă. Există din păcate și unii pe care îi consider mai degrabă intruși în echipa competitorilor noștri care s-au ocupat numai de o campanie murdară, m-aș referi la acea pagină de facebook ”Alegeri Apahida 2020”, care a dispărut între timp, care a aruncat o mulțime de minciuni la adresa mea și a familiei mele.

Pe această ocazie vreau să-i asigur pe toți cei din Apahida că am depus declarațiile de avere și sunt afișate pe site-ul Primăriei altfel vă dați seama că aș fi avut probleme cu cei de la A.N.I.. Nu cred că acea persoană nu a știu să caute, cred că i-a convenit mai mult să declare că nu mi-am făcut declarația de avere în nu știu care an și a lansat un atac mizerabil la adresa băiatului meu, nu este clar confirmat nimic din ce spune acolo, nici cu numărul de case, nici cu proveniența terenului, nici sumele de bani vehiculate, nu o să stau acum să mă justific în fața lui pentru că i-aş acorda o importanță pe care nu o merită. 

Din perspectiva noii configurații a Consiliului local ce le transmiteți partidelor care au reușit să-și trimită reprezentanți în forul decizional?

Solicit competitorilor , care au ajuns în Consiliu local, celor patru partide PNL, PSD, USRPLUS și PMP să vină să facem front comun pentru a acționa în folosul comunității, să ne dezbrăcăm de hainele politice pe care le-am purtat în campania electorală, să lăsăm politica și să trecem strict la administrație. Vom avea din nou timp să ne luptăm în campanii electorale, inclusiv la alegerile parlamentare și peste patru ani la locale, dar până atunci fac apel la toți competitorii să lăsăm interesele minuscule de partid și să trecem la rezolvarea problemelor pentru cei care ne-au votat și pentru cei care nu ne-au votat. 

Ce doriți să schimbi în următorul mandat?

În următorul mandat, voi regândi organigrama Primăriei, dorința mea e să înființăm acea societate pe acțiuni, care să coopteze Gospodăria locală și Baza Piscicolă, pentru a le da voie să se dezvolte, astfel vom avea posibilitatea să încadrăm în primăriei persoane acolo unde suntem deficitari. Contrar a celor ce spun unii că avem peste  o sută și ceva de angajați în primărie, să nu uităm că o parte sunt încadrați la creșă, la asistență socială, la poliție locală și la toate celelalte funcții și avem sectoare în care suntem deficitari în ce privește personalul. M-aș referi aici la urbanism, pentru că una este să elibereze 20-30 de autorizații pe an și alta este într-o comună cum este Apahida să elibereze 750-800 de autorizații pe an, ca să nu mai vorbim și de alte documente care trebuiesc rîntocmite. În plus, au și muncă de teren, sesizări, verificări și e dificil să ții în grafic acele eliberări de documente în 30 de zile. Pe lângă urbanism mai sunt și alte compartimente pe care nu le menționez acuma, întrucât doresc să le analizăm cu factorii de răspundere din primărie, unele ne-au fost sesizate chiar de către cei de la Curtea de Conturi, care ne-au recomandat să facem unele schimbări.

Reorganizarea, restructurarea organigramei este o direcție în care dorim să facem schimbări.

De asemenea voi trece la o accentuare a responsabilizării fiecărui angajat din Primărie, adică fără nicio supărare voi fi mai exigent cu cei care nu-și vor îndeplini sarcinile întocmai și la timp. 

În ce privește strategia de dezvoltare a comunei, există o singură direcție: fonduri europene, atragerea de fonduri europene. Fondurile proprii vor fi folosite cu mai multă gândire, dar trebuie să avem în vedere că  fondurile proprii trebuie să asigure funcționarea primăriei, a școlilor, a grădinițelor, a creșei, susținerea abonamentelor pentru pensionari și elevi și așa mai departe. Repet însă, fondurile europene vor fi o țintă începând de anul viitor și până în 2027, pentru că îmi închipui că cele guvernamentale vor fi mult mai subțiri decât în trecut, dacă ne gândim la situația economică  care se previzionează în țară. 

Sigur că putem discuta de o comună ”smart,” de o localitate ”smart” și alte astfel de concepte, dar mai întâi trebuie să rezolvăm presiunea la apă în Dezmir și în Sânnicoara, să aibă curent, să aibă toate utilitățile și de ce nu vom pune un accent și pe învățământ, care îl vom aborda în ceea ce privește asigurarea condițiilor necesare. Vreau să atrag atenția celor care spuneau că vor face performanță în  învățământul din Apahida, că vor aduce profesori și așa mai departe, nu este în apanajul primarului și al Consiliului local actul didactic. Noi trebuie să asigurăm și ne luptăm să asigurăm tot ce înseamnă investiții în învățământ. 

Ce obiective v-ați propus cu prioritate să realizați în noul mandat?

Cel mai simplu ar fi, ca să aveți un răspuns complet e să analizați programul electoral, întrucât ce am menționat acolo e situația reală, stadiul lucrărilor trecut în program e cel puțin cel menționat dacă nu unul mai evoluat, dacă între timp s-a trecut la etape superioare ale implementării unor proiecte.  

Întrucât întotdeauna am făcut un program electoral care să poată fi realizat, niciodată nu se poate executa 100%, însă uneori apar oportunități și ați putut vedea unele proiecte care nu erau în programul electoral și au apărut ulterior tocmai datorită acestor oportunități ivite ulterior. 

Vorbeam adineauri de presiunea la apă în Dezmir, Sânnicoara, cred că în această săptămână va fi finalizată licitația pentru proiectare și execuție canalizare pe Toamnei, Trandafirilor și Fântânele, în ce privește apa este deja în lucru, proiectul tehnic s-a adjudecat sunt depășite deja fazele menționate în programul electoral. 

De asemenea am semnat săptămâna trecută vineri, contractul pentru proiectare și execuție strada Someș, anul acesta vor începe lucrările și la execuție.  

Sperăm să prindem Școala din Apahida pe CNI, acea componentă pe fonduri norvegiene este încă în cărți, am primit confirmarea, dacă se va adeveri până la final, vom salva de acolo sumele necesare pentru achiziția mobilierului și a unui microbuz.

Avem în stadiu de încărcare a proiectului tehnic pentru modernizarea zonei centrală a localității Apahida, o lucrare foarte mare, care va schimba fața centrului comunei, am avut câteva randări cum ar trebui să arate, dar le vom publica după ce vom avea și această licitație încheiată. 

Suntem de asemenea cu SF trimis la C.N.I. pentru complexul sportiv de la Sânnicoara, speram să-l prindem si pe acela. 

Suntem pe final cu rezolvarea documentației suplimentare pentru Grădinița din Apahida în așa fel încât să putem da drumul din nou la lucrări să o putem finaliza.

Intenționăm să întocmim un SF /PT pentru introducerea cablurilor pe strada Libertății în subteran odată cum lucrările pe care le va face Compania de Apa pentru schimbarea conductei de apă pe strada principală. 

S-a adjudecat S.F. pentru sistemul de supraveghere video, am scos a doua oară la licitație, urmează să semnăm contractul, va fi un sistem mare undeva la 100-120 de camere de supraveghere cu care să împânzim toată comuna, care vor fi legate prin rețea proprie pentru a nu mai plăti abonamente la diferiți operatori.  

Așteptăm de asemenea finalul la SF pentru modernizarea iluminatului public în Dezmir, Sânnicoara și Sub Coastă, în valoare de 1 milion de lei, care presupune înlocuirea tuturor lămpilor care nu sunt cu led în aceste sate. 

Sigur că mai avem și altele, cele mai puternice trei, care ne interesează cel mai mult sunt Școala din Apahida, modernizarea centrului satului Apahida și Complexul Sportiv de la Sânnicoara, aceste proiecte se vor desfășura pe durata a doi ani de zile.

Analizăm și vom lansa SF pentru proiectare Școală Grădiniță în Dezmir(acolo vom începe cu demolarea actualei școli, copiii probabil îi vom duce la Sânnicoara), studiul de fezabilitate (SF) anul acesta, proiectul tehnic anul viitor și sperăm și licitația pentru execuție tot anul viitor.  

Mai multe veți găsi în programul de investiții pe care vom începe să-l creionăm încă din luna aceasta, iar la începutul anului odată cu bugetul va ajunge în Consiliu local. Vom încerca să obținem finanțări pe fonduri europene pentru proiectele la care avem deja SF-uri, de asemenea vor apărea și alte proiecte la care încă nu ne gândim deoarece nu cunoaștem direcția în care se va orienta absorbția pe fonduri europene, vom vedea ce oportunități vor apărea, sperăm să ne mișcăm repede și să accesăm cât mai multe fonduri europene în primii ani de la lansare noii sesiuni.

%d bloggers like this: