CFR Cluj a reușit să se califice din nou în grupele Europa League

Clujenii au întâlnit aseară în play-offul Europa League echipa campioană a Finlandei, Kups și au reușit să câștige cu scorul de 3-1.

Ardelenii au controlat jocul în totalitate, au deschis scorul repede, în minutul 5, prin Mario Rondon, care a înscris cu capul, după o centrare din corner venită de la Ciprian Deac. Până la pauză, noul atacant al CFR-ului, Debeljuh și-a trecut numele pe lista marcatorilor, înscriind din 6 metri după o pasă perfectă a lui Adrian Păun.

Și în actul secund echipa gazdă a fost la cârma jocului, duetul de succes de la primul gol reușind în minutul 56 să mai modifice o dată tabela, pasator Ciprian Deac și marcator Mario Rondon.

Finlandezii au reușit să marcheze golul de onoare spre finalul meciului punctând din afara careului prin Udoh, cu largul concurs al lui Hoban care a deviat decisiv mingea trimisă spre poarta lui Bălgrădean.

CFR CLUJ s-a calificat pentru a doua oară la rând în grupele Europa League și așteaptă tragerea la sorți ce va avea loc azi începând cu ora 14:30.

Clujenii sunt în a treia urnă valorică și speră ca sorții să le aducă adversare accesibile, în încercarea de a prinde iar primăvara europeană.

Sura foto: CFR 1907 Cluj – Facebook

%d bloggers like this: